Prematurii sunt copiii născuți înainte de termen, considerat de specialiști ca fiind 37 săptămâni de sarcină. Pentru a dezvolta programe de recuperare cu acești copii, mai întâi trebuie înțeleasă condiția lor fiziologică.
Sistemul nervos al prematurilor este imatur, prin urmare ei pot fi nervoși, iritabili, mârâiti. Jucăriile oferite prematurilor trebuie să vizeze stimularea unui singur simt (de exemplu auzul sau vederea) pentru că ei pot fi ușor suprastimulati. Având un sistem nervos imatur, prematurii au dificultăți în integrarea informațiilor de la receptorii senzoriali. Toți prematurii au nevoie de a fi poziționați în poziția fetala în flexie cu ajutorul pernelor speciale pentru a experienta senzațiile din uter pe care, de altfel, nu au mai reușit să le trăiască nascandu -se prea devreme. Poziționare pe burtica este importantă pentru copil, însă doar când copilul este treaz si cu supravegherea părintelui.
Camera prematurului trebuie să fie cât umai simplistă, minimalista, neutră, cu puține jucării. Se va evita supraîncărcarea mediului cu stimuli, pentru că prematurul este ușor de suprastimulat. Muzica cu sunete din natura, „zgomotele albe”, ajuta copilul sa se linisteasca.
În activitatea de recuperare, se urmărește poziționarea copilului pentru a experimenta senzații uterine puțin cunoscute prin nașterea lui prea devreme. Este indicata poziționarea copilului în poziție fetala, cu picioarele în flexie, cu mâinile și picioarele lipite de corp, să-și sugă degetul mare. Prin poziționare, copilul este ajutat să-și optimizeze tonusul muscular, să -si dezvolte un simt al simetriei, este redusă intensitatea reflexului de sperietura- Morro, este ajutat să se linisteasca, să obține o stare confortabila.
Lasă un comentariu